Convocare AGOA 26-27 APRILIE 2021

SC PETROCART SA - Piatra Neamt
„in insolventa”/„in insolvency”/„en procedure collective”

CONVOCATOR

Societatea Petrocart SA „in insolventa”/„in insolvency”/„en procedure collective”, cu sediul în Piatra Neamt, b-dul Decebal nr.171, CIF RO2046136, nr. de ordine în Registrul Comerţului J27/10/1991, e-mail office@petrocart.ro; fax: +40 (233) 213513, capital social subscris şi vărsat 19.637.946 lei, prin Administratorul special, în temeiul art.117 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare si a prevederilor art. 5 alin. (1) pct. 4 coroborate cu cele ale art. 52 – 56 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, convoacă Adunarea Generala Ordinară a Acţionarilor pentru data de 26.04.2021 ora 12:00 la sediul Societăţii Petrocart SA, in Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 171 pentru toti actionarii inregistrati in Registrul actionarilor societatii la sfarsitul zilei de 16.04.2021 considerata ca dată de referinţă pentru aceasta adunare.

In cazul în care la prima convocare nu se vor întruni cerintele de cvorum, se convoaca si se fixeaza a doua Adunare Generala Ordinara a Actionarilor pentru ziua de 27.04.2021 la aceeaşi ora, în acelaşi loc, cu aceeaşi ordine de zi si cu aceeasi data de referinţă.

La data convocarii adunării generale, capitalul social al societatii este de 19.637.946 lei, format din 39.275.892 actiuni nominative, dematerializate, cu valoare nominala de 0,5 lei, fiecare actiune dand dreptul la un vot in fiecare Adunarea Generala a Actionarilor.

Ordinea de zi pentru Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor : 1.Prezentarea, discutarea si aprobarea Situatiilor financiare ale societatii aferente exercitiului financiar al anului 2020. 2.Prezentarea, dezbaterea şi aprobarea Raportului Administratorului special pentru anul 2020 3.Prezentarea, dezbaterea şi aprobarea Raportului anual pentru informarea pieţei de capital. 4.Desemnarea ca imputernicit a d-nei Elena Stirbu - consilier juridic sa efectueze toate demersurile privind publicarea şi înregistrarea conform prevederilor legale a hotărârilor prezentei adunări generale. 5.Aprobarea datei de 20.05.2021 ca data de inregistrare pentru identificarea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adoptate de prezenta Adunare Generala a Acţionarilor precum si aprobarea datei de 19.05.2021 ca “ex date”. Informaţiile cu privire la convocarea adunarii generale, materialele informative aferente problemelor din ordinea de zi, formularele de imputernicire specială care urmează să fie utilizate pentru votul prin reprezentare si formularele pentru votul prin corespondenţă, sunt puse la dispoziţia acţionarilor de la data 26.03.2021 pe website-ul societăţii (www.petrocart.ro) sau la sediul societăţii în zilele lucrătoare orele 9.00–14.30 sau vor putea fi transmise prin servicii de curierat sau prin mijloace electronice fiecăruia dintre acţionarii care înaintează o cerere scrisa în acest sens. La adunarea generala sunt indreptatiti sa participe si isi pot exercita dreptul de vot numai actionarii inregistrati in Registrul actionarilor societatii la data de referinta. Dreptul de vot se poate exercita direct sau prin reprezentare (pe baza de imputernicire speciala/generala) sau prin corespondenta (pe baza formularului de vot prin corespondenta). Acţionarii pot fi reprezentaţi prin alti acţionari şi prin alte persoane decât acţionarii, in baza unei imputerniciri speciale/generale in conditiile Legii nr.24/2017 si a Regulamentului nr.5/2018. Actionarii înregistraţi la data de referinţă au posibilitatea de a vota prin corespondenta înainte de adunarea generala utilizand formularul de vot prin corespondenta cu respectarea prevederilor legale. Formularele de vot prin corespondenta pentru actionarii persoane juridice, completate si semnate, vor fi insotite de certificat de inregistrare sau orice alt document prin care se dovedeste calitatea de reprezentant legal si copia actului de identitate al reprezentantului legal. Este permisa primirea imputernicirilor si a documentelor pentru votul prin corespondenta prin curierat cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice in conditiile asigurarii veridicitatii lor in limitele legii, astfel incat sa fie inregistrate ca fiind primite pana cel tarziu cu 48 ore înainte de adunare. Formularele primite ulterior termenului stabilit nu vor fi luate în calcul pentru determinarea cvorumului şi majorităţii în adunarea generala. Accesul acţionarilor îndreptăţiţi să participe la adunarea generala este permis prin simpla probă a identităţii acestora, facută în cazul persoanelor fizice cu actul de identitate prezentat in original iar în cazul persoanelor juridice cu actul de identitate al reprezentantului legal si documentul oficial aflat in termen de valabilitate care-i atesta aceasta calitate. Actionarul persoana juridica reprezentat de o alta persoana decat reprezentantul legal prezinta o imputernicire speciala semnata de reprezentantul legal si documentul oficial care atesta calitatea de reprezentant legal al persoanei juridice, precum si actul de identitate al participantului la adunare. Unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social are/au dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generala şi de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale. Acţionarii îşi pot exercita aceste drepturi numai în scris, propunerile formulate urmand a fi transmise la sediul societatii prin servicii de curierat sau mijloace electronice, in termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data publicarii convocarii. Fiecare acţionar interesat are dreptul să adreseze întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a adunării generale iar răspunsurile la întrebările adresate vor fi comunicate în scris. Propunerile, solicitările şi întrebările acţionarilor vor putea fi transmise numai în scris la sediul societăţii prin servicii de curierat sau prin mijloace electronice cu anexarea copiilor documentelor care să le ateste identitatea inclusiv calitatea de reprezentant legal in cazul actionarului persoana juridica. Avand in vedere recomandarile autoritatilor in legatura cu prevenirea/limitarea raspandirii COVID-19 se recomanda actionarilor ca in masura posibilului sa acceseze materialele informative in format electronic, sa voteze prin corespondenta, sa utilizeze ca mijloace de comunicare e-mailul cu semnatura electronica extinsa incorporata conform legii nr.455/2001 privind semnatura electronica la adresa office@petrocat.ro .

Administrator special

Ing.Nafareanu Vasile